Nu am mai scris de ceva vreme si imi era dor. Nu am mai avut timp, dar am tot strans amintiri si poze si simt sa impartasesc.
Nu mai fusesem de ceva timp la munte la noi in tara si imi era asa de dor. Sa merg la munte in Romania imi aminteste tot timpul de copilarie. Poate pentru ca imi revin in minte mereu primele dati cand am fost cu ai mei si imi spuneau… „ Nu mai dormi ca pierzi ce e mai frumos.„ Apreciam si atunci peisajele, cladirile, dar astazi le percep diferit, ma bucur tot ca un copil, dar constientizez mai mult frumusetea. Aaa mi-am amintit si de faptul ca atunci cand i-am spus unei prietene ca plec la munte mi-a zis sa ii aduc aer de munte in borcan. Stiu ca asta spuneam si eu cand auzeam ca mai pleaca cineva la munte,dar nu stiu de unde se trage expresia. Cert este ca m-a amuzat.
Cred ca a fost prima oara cand am luat Sinaia la pas si am admirat cu ochiul nou format pentru usi, cladiri vechi, arhitectura deosebita, restaurante specifice, strazi ascunse, parcuri si magazine de anticariat. Ne-am inceput ziua cu o cafea si un fresh bun, bun la Cafeneaua preferata a lui Alex din Sinaia, Kalimtzakis Cafeneaua Parcului, incarcata de istorie. Mi-a placut faptul ca in meniu aveau scrisa povestea localului sub titlul de: „Despre acest loc, dar in alte vremuri„.
Ce am bifat ca obiective turistice au fost Manastirea Sinaia, Castelul Peles si Pelisor, Cazinoul Sinaia. Am dat si o fuga in Busteni la Castelul Cantacuzino unde era o expozitie Salvador Dali si una Picasso.
In prima zi a fost soare, mai pe seara o leaca de frig, dar mie imi e tot timpul frig … asa ca nu e relevant. A 2-a zi ne-am propus sa urcam la Cota 1400 ca vedeam noi de jos ca e zapada. Ne trezim noi de dimineata (si eu si Alex in deplasare suntem matinali) si Alex „ Hai sa ii dam viteza catre Cota„. Eu mai romantica, mai cu chef de lalaiala ii zic „ Dar tu vezi ce priveliste frumoasa avem… Nu vrei sa iesim pe terasa, sa stam frumos pe scaun, sa savuram un pahar de vin sa ne declaram una alta….„ Mai fortat, mai obligat am obtinut un… „-Sigur, stam.„. Nu cred ca a stat 5 minute, timp in care il vedeam cum isi misca degetele pe balustrada si devine „un pic„ nerabdator. Il las totusi si nu zic nimic sa vad cat rezista. Dupa nici 5 minute aud „ Urcam si noi la Cota?„ Imi e simptic si ii raspund cald „Sigur ca da.„ 🙂
Am urcat cu telecabina si cand am ajuns… Ningea ca in povesti. Eram imbracati total nepotrivit: eu in adidasi, el in tenisi. Amuzant a fost sa auzim un tata venit cu cei 2 baieti imbracati si incaltati la fel ca noi, probabil uzi pana la genunchi, cum striga catre fii lui „Ma tati… am urcat si noi pe munte ca niste Bucuresteni„. M-a bufnit rasul instant pentru ca ma simteam si eu. Nu a mai contat nici vestimentatia. Slava Domnului ca nu mi-a fost frig si m-am putut bucura din plin de zapada, de priveliste, de aer de munte, de bataia cu zapada si de bucuria celorlalti, mai ales a unui cuplu de ardeleni pe care Alex si alti 2 buni samariteni i-au ajutat sa iasa cu masina din zapada. Mai o lopata, mai un descantec, mai o teorie si ce sa vezi… au reusit. Ardeleanul tot ardelean… de un calm iesit din comun. Faini oameni.
Ne-am mai plimbat prin padure, ne-am facut poze cu oamenii de zapada facuti de altii, am facut bulgari de zapada si ne-au inghetat mainile, dar a fost tare frumos. Aaaa uitam de baietelul cu caciula sub forma de cap de urs care mai ca a adoptat un catel murdar. Ce l-a mai mangaiat, l-a imbratisat si toata familia lui il admira. Eu m-am indragostit de el. Avea atata blandete si iubire multa de oferit acelui animal. NU se putea desparti de el. Urca in masina cerea sa mai coboare putin sa il mangaie. La final, trist se uita catre tatal lui si il intreaba… Tati, dar cand ne mutam odata la casa?
Am descoperit Sinaia ca fiind altfel de cum imi aminteam, mai bogata.
Imi e dor deja, dar asta e ceva perfect normal pentru mine. Am invatat sa traiesc cu asta.
Usi deschise!
Amalia
Ne-am dus setate sa vizitam Parlamentul European. Cand am ajung acolo ne-am oprit laolalta cu alti tineri pe marginea unei statui si am mancat stand jos sub aripa protectoare a statuii mustacioase. Mancate si baute am dat ocolul Parlamentului European. M-au frapat imensele panouri ce te indemnau care mai de care la implicare.
Odata satisfacuta placerea vinovata am inceput turul. Ne-au dat casti si un dispozitiv cu ajutorul caruia poti afla informatii de pe panourile din interior. Am gasit informatii legate de aderarea Romaniei, poze de la Revolutie, cu Ceausestii, cozile imense la alimente. Am observat ca nimeni nu se sfia in a face poze si ca nici paznicii nu erau in vreun fel deranjati de acest lucru si bineinteles ca ne-am incadrat si noi in peisaj. Am dat peste camera cu Globuri. Asa am denumit-o. Acolo exista un dispozitiv mai mare cu ajutorul caruia afli informatii despre orase din Uniunea Europeana. Am luat un loc la Masa Rotunda si parca deodata mi-a disparut din zambet si m-am simtit responsabilizata. A fost un sentiment tare ciudat. Niste lucruri mult mai presus de noi se intampla in Cladirile astea.
Fiecare usa ascunde o poveste si totusi o poveste o poate influenta pe alta, ca in The Husband’s Secret de Liane Moriarty.
AmaliaChiosea 